Premierul Nicolae Ciucă a transmis, miercuri, un mesaj pentru comunitatea musulmană din România, cu prilejul intrării în luna postului Ramadan.
„Pentru musulmanii din România, Ramadanul reprezintă o perioadă specială, a unei necesare reflecții, a creșterii spirituale și a armoniei. Cu acest prilej, reafirm angajamentul ferm al Guvernului României de a sprijini activ și de a încuraja afirmarea identității etnice, culturale şi religioase, precum și importanța dialogului permanent între autorități și reprezentanții tuturor cultelor, ca expresie elocventă a principiilor și valorilor pe care se fundamentează societatea noastră”, a precizat prim-ministrul României.
De asemenea, a mai afirmat el, comunitatea musulmană are o însemnată contribuție la consolidarea democrației din România și la asigurarea unui climat incluziv.
„Cu ocazia intrării în luna Ramadanului, transmit tuturor musulmanilor din țara noastră gândurile mele de pace, belșug și bucurie”, a încheiat Nicolae Ciucă.